Pretentii de gremlin rasfatat

Când se joacă gremlinii împreună, inevitabil se ajunge la partea cu niscaiva ceartă. De obicei, dacă intervin, o fac sub formă de regizor (acum tu îi spui asta, acum tu celălalt răspunzi așa- măcar să îi învăț să se certe civilizat) sau sub formă de jandarm, pentru înlăturarea violențelor.

Ieri însă am trasat și o sancțiune, respectiv time-out. Când mi-am invitat gremlinul să se ducă singur la colț, numai ce aud un strigăt imperativ: – Hei!!!! Nu mă de-ran-ja! Nu mă deranja, eu am o joacă!

Observator fin

Odată cu înaintarea în vârstă, crește mândria gremlinilor de a fi considerați copii mari, dar cresc și pretențiile pe care oamenii mari le au de la ei. De la o vreme am început să le introduc reguli de stat la masă, dar într-un stil mai relaxat, fiindcă urechile lor sunt încă sensibile și trebuie să prind exact momentul ală unic de 30 de secunde/zi  în care timpanul lor se deschide și informațiile captate din exterior ajung și la creier. (În restul zilei urechile lor fie au rol decorativ, fie îi ajută la menținerea echilibrului).

Cum stăteam ieri pe canapea și ne uitam la dalmațieni, mie mi se face foame și încep să ronțăi niște prune. Așa că încep să împart și gremlinilor, doar nu pot să mănânc singură. Dar gremlinul M, un mic încăpățânat care stăpânește arta observării micilor detalii, mi-o trântește fin: ”eu mănânc numai la masă!”. N-ar fi zis în ruptul capului că nu vrea/ nu are chef, dacă e loc de taxare 🙂

Deosebiri intre parinti

Ducem gremlinii la muzeul avioanelor și îi lăsăm de voie la locul de joacă – o cabină de avion scoasă din uz, unde juniorii de toate vârstele să aibă ocazia să fie piloți/ copiloți, să tragă de manete și să apese pe toate butoanele de pe bord.

Mă retrag și observ. Majoritatea mamelor sunt dezinteresate, gen ”ce mare chestie să  apeși orbește pe niște butoane care nici măcar nu fac nimic ”. Tații, absolut toți tații se joacă cot la cot cu puștimea și pentru fiecare buton inventează cel puțin trei sunete diferite și cel puțin zece chestii pe care le face butonul ală (unde mai pui și posibilele combinații !). Desigur, unul dintre ei trebuie să facă nonstop ca motorul, altfel avionul nu poate zbura.

Gremlinii întreabă

  • În toiul verii, acum câteva luni, le explicasem că afară e prea cald și în frigider e rece, iar dacă lasă prea mult timp ușa deschisă la frigider/congelator, se strică frigiderul și li se topește înghețata- așa că ar fi bine să se asigure de fiecare dată când umblă la frigider că au închis bine ușa. Astăzi, când ne toamna a pus piciorul în prag și se pregătește să despacheteze, gremlinul întreabă din senin: – Mami, dar iarna, când e frig, putem să ținem frigiderul deschis?
  • După ce explic ce e aia hibernare la urși, gremlinul  mă încuie: – Mami, iarna dorm și urșii polari?

Independenta

”-Luca, mai ții minte vremurile de demult?” l-a întrebat recent Mihai pe frate-său de nici 5 ani.

În timpurile alea străvechi, să fi avut gremlinii vreun an, visam cu nostalgie să crească mai repede, să am și eu cu cine mă juca lego și puzzle – așa cum visează mai toți copiii care vor un frățior. Au trecut anii (numai zilele trec foarte greu, anii trec foarte repede) și ieri m-am așezat și eu pe covor, vrând să construiesc lângă fii-miu. Feciorul m-a lăsat să mă așez, a lăsat elefantul să îți găsească o poziție comodă, mi-a timp să mă acomodez și să înțeleg ce a meșterit el singur între timp. ”Acesta este momentul meu de apropiere sufletească, toate materialele în orice fel de media ridică în slăvi timpul petrecut împreună cu copiii, I want to make the most of it”, îmi spuneam eu în gînd, iar pe fundalul scenei din mintea mea se putea chiar auzi muzică de orgă de biserică, de înălțare spirituală. Exact ca în secvențele din Ally McBeal, când un scârțâit de pick-up stricat o trezește din visare, așa îl aud și pe feciorul meu că îmi strigă de undeva din depărtări:

”Mami, eu construiesc frumos, te rog pleacă, nu ma încurca!”

Artistii gremlini

Nu au început bine anul preșcolar, că au și început gremlinii mei să vină acasă cu tot felul de creații – desene cu creionul, cu acuarele, hârtii decupate și lipite , în principal tot felul de creații consumatoare de hârtie. Și când fiecare copchil aduce vreo zece astfel de creații pe zi, când mă uit câtă hârtie colorată mănâncă gremlinii, câte coli de desen pentru acuarelă mâzgălesc, un gând îmi dă târcoale: ”Să știi că ăștia profită din plin și folosesc hârtia de la grădiniță care pentru ei e gratuită! Spre deosebire de acasă, acolo nu trebuie să plătească nici un punct pentru coala simplă A4 sau 2 puncte o hârtie colorată sau 5 puncte foaia de desen A3 sau 10 puncte farfuria de unică folosință din hârtie…”

Cand discuti configuratii de fata cu victima

De ceva timp, am inceput sa ne gandim la calculatoare pentru gremlini. Astazi Manzel a facut primul pas si a venit cu ceva proiecte si bugete, pe care le-am discutat la o pauza de cafea.

Mi-am lasat PC-ul pornit, fara ctrl+alt+del, si am notat in agenda toate punctele discutiei cu Manzel, unul dintre ele fiind acela ca sunt dispusa sa impart calculatorul meu cu gremlinii, ba chiar, daca se justifica sacrificiul, renunt la componente de baza pentru asamblarea altui computer dedicat exclusiv juniorilor.

Dupa sedinta, ma intorc la proiectele mele si constat ca rabdarea educata pe vremea 486-urilor inca da roade. Word-ul a inceput sa se blocheze, imi ia veacuri pina sa fac copy-paste, hdd-ul crantane de parca sparge alune. O fi si el nervos, la urma urmei stie si el ce-l asteapta dupa ce incape pe mana gremlinilor…

Prieten nou de nadejde

Noul meu bun prieten a așteptat cuminte să îl bag în seamă. Timid, a așteptat în apropierea mea cam vreo cinci ani. Niciodată când aș fi avut nevoie de ajutor, nu i l-am cerut. Era lângă mine, oferindu-se de fiecare dată, dar eu fie nu l-am văzut, fie am crezut că ajutorul lui ar fi numai ceva din politețe (când, oricât de binevoitor ar fi cineva, până la la urmă tot singur rezolvi problemele, chiar mai eficient).

Mi-am trimis gremlinii la grădiniță cu cămașă și cravată, rugându-mă pe ascuns să le vină ideea de a-și da jos cravatele la ora mesei, sperând în secret la posibilitatea ca educatoarele să le sugereze că pot avea mai multă libertate de mișcare dacă renunță la strangulatoare. Dar situația a fost mult mai disperată decât mă așteptam. Când am ieșit la ora 8 pe poarta grădiniței, văzând eu afișat meniul de prânz al copiiilor- ceva cu sos de tomate, mi-am stabilit niște așteptări realiste: ”Bine ca e o reducere acum in wk-end la magazin, sigur le trebuie alt set de cămăși, iar alte cravate le dau de la mine”.

Surpriză plăcută la revederea cu copiii, după inspecția vizuală la prima cercetare: nici o pată! I-am felicitat din tot sufletul că au știut să stea și să mănânce frumos. Drept replică, feciorii au început a vorbi amândoi deodată, stereo, că doar d-aia am două urechi, să fie câte una pentru fiecare: ”Mami, mi-am luat singur plastelina și lipiciul de pe cravată! Și eu am șters cu șervețelul acuarelele de pe mânecă, vezi?!?”

Acela a fost momentul în care creierul meu, panicat, și-a amintit că sub chiuveta de la baie zace Domnul Veniș. Săracul de el, cred că nici nu erau copiii născuți când a fost adus în casă și abandonat – la ce bun să folosești artileria grea când poți învinge numai cu infanteria?

Astăzi așadar am regăsit un prieten bun, genul ală de nu te lasă la greu și care este singurul în stare să te înțeleagă pe deplin și să-ți rezolve păsul. Și prevăd că voi seca această prietenie până la ultima picătură 🙂

Gata vacanta

Alarma telefonului e pusă să sune la ora 6:20, azi e prima zi de grădiniță. La ora șase, se aude un cor de zbierăte vesele: -Mami, mami, s-a făcut dimineată! Încerc să-l bombăn pe acela care a lăsat jaluzele netrase până la capăt, de a putut să intre firicelul de lumină, respectiv dovada care mă împiedică să mă lansez în discuții contradictorii. Dar îmi trece prin minte că e posibil ca gremlinii să fi așteptat treji de la ora cinci venirea zorilor, iar placa cu ”mai stăm încă 5-10 minute până când sună ceasul” nu mai merge, nu trebuie să le creez eu obiceiuri proaste.

Atâta nerăbdare nu mi-am imaginat. E adevărat că le-am spus că ultimul an de grădiniță e pregătitor și am rostit un întreg discurs despre școală, totuși ceva s-a prins. E prima zi din ultimul an de grădiniță, respectiv clasa zero și e ceva magic.

Săptămâna trecută i-am dus la magazin și am cumpărat împreună cu ei câte o cămașă și o cravată, la alegerea lor, avînd grijă să fac din asta o adevărată festivitate și drumul până la magazin o adevărată excursie. Cum să nu transmit eu mai departe, moștenitorilor mei, patima/damblaua/nebunia mea cu cravatele ?!?

În dimineața asta, îmbrăcați atât de frumos pe cât le permite garderoba (cu adidași în picioare și haină de ploaie pe post de sacou), au plecat din casă simțindu-se importanți și mândri de ținuta lor. Au dus și flori, câte un buchet așa cum au ales ei singuri (Mihai- crizanteme albe, Luca- trandafiri roz), pe care eu le-am desfăcut și i-am instruit să dea câte o floare la fiecare educatoare și două sau mai multe flori la educatoarele preferate. Nu știu dacă au reușit să facă împărțeala așa cum și-au planificat singuri, aștept să îmi povestească 🙂

Ar mai fi plecat ei de acasă si cu schultute, sa arate educatoarelor ce au mesterit singuri in vacanta (la initiativa lor si complet nesupravegheati), dar așa ceva nici măcar eu, în nebunia mea, nu am putut aproba. Totuși, în seara asta o să vină Moș Crăciun în vizită…