Nepotii si bunica

-Mami, hai să o sunăm pe bunica! Vreau să vorbesc cu bunica! ACUM!

Mă execut, de altfel începusem să formez numărul de telefon cu mult înainte de a deveni gremlinul isteric. Cum la celălalt capăt nu răspunde nimeni, iar eu nu pot rămâne cu niște curiozități nelămurite, îl întreb pe copil ce voia să vorbească așa urgent, ce voia să îi spună bunicii.

-Tu nu vrei să mergem în parc și bunica mi-a promis că mă duce ea.

**************************************************

Îmi anunț gremlinii că va fi ziua bunicii în curând și îi întreb ce cadou propun ei să îi luăm. Unul zice flori – frumos, testul trecut. Celălalt zice hârtie, creioane și carioci. Încep să râd și mă apucă predica cu ”fiecare are preferințele lui, ceea ce ție îți place nu se potrivește altora, bunica are alte pasiuni…”.

Plictisit de discurs, gremlinul mă întrerupe după vreo două minute de politețe (fiind copil, posibil totuși ca 2 minute să fi fost timpul real de reacție al creierului lui la primele  mele cuvinte- atât i-a luat să proceseze că debitez prostii):

-Dar eu, când merg la bunica, am nevoie de hârtie și creioane ca să desenez!

 

Semnele unui regim autoritar

Sambăta dimineata, ora nouă. În așteptarea lui Covlio, care o să sune la ușă cu un pachet extrem de voluminos și greu, mă apuc cu ochii mijiți să debarasez holul. Neștiindu-mi planul, în clipa în care gremlinul mă vede că iau aspiratorul, aleargă în sufragerie și, până nici nu am apucat să pun în priză aspiratorul, toate șinele de tren și accesoriile aferente au fost strânse.

 

So It Begins #3

Săptămâna trecută: – Mami, când o sa facem 5 ani, o să primim un bebeluș așa cum are Liza?

Ieri: – Mami, la 6 ani o să avem un frate mic și nou, da? (cu accent de Moravia, yes?)

În dimineața asta: -Mami, dar când o să avem și noi un frațior nou?!!?

Insectele din lumea gremlinilor

– Copile, vino să îmi povestești ce ai făcut azi la grădiniță!

-M-am jucat, am fost în parcul cu mașinuță verde și din parc ți-am adus o surpriză.

– Pietricele ? Bețe? întreb eu de una singură, în timp ce gremlinul cotrobăia de zor prin ghiozdan. Vine din hol plângând și, cu lacrimi în ochi, îmi răspunde:

-Nu, pusesem în ghiozdan furnici, dar nu le mai găsesc! Îți aduc mâine altele…

***************************************************************************

– Copile, te rog, nu mai tot închide gardul de la bucătărie.

Peste cinci minute, aceeași rugăminte, de data asta cu explicații : ”am treabă și mă enervează să tot deschid portița asta, uite nu e nimic pe foc și nici nu sunt cuțite pe masă, poate să rămână deschisă”.

Desigur, peste alte minute, iar se aude un zdrang – trântit gardul, nervi întinși, eu izbucnesc cu un – Măi, ce înseamnă asta? De ce tot închizi gardul?

– Dar e o muscă la bucătărie și eu nu vreau să vină la mine !!! zise gremlinul de cealaltă parte a porții…

Pantofii cizmaritei

După ce mi-a rearanjat Manzel calculatorul pe birou (cu artă și răbdare, prins frumos cablurile de zici ca am calculator wireless, bătut obrazul la nevastă că a lipit prelungitorul de raft cu superglue, fără nici un pic de simț estetic – ”Cum, frate, să lași cablul ăsta să atârne prin față, pe tine nu te dor ochii deloc privind așa ceva?!?”), imediat mi-am adus aminte că am mouse-ul stricat. Imediat după, nu înainte de a lega Mazel cu șapte arici multele firele ce duc in fundul PC-ului, nu înainte de a trece prin toate găurile de șarpe legătura asta.

Înțelegător, îmi propune soluția: -Pot să îmi cumpăr eu alt mouse și ți-l dau ție pe al meu?

Când vine vorba de IT, asta e veșnica mea dilemă și povară. Eu nu o să mă îndur vreodată să îmi iau ceva la standardele lui Manzel, fiindcă nu am nevoie, zic că se strică orzul pe gâște. Și trebuie mereu să aleg între ceva nou, al meu, colorat în roz, dar cu performanțe limitate și ceva second hand de la Manzel, cu garanția calității. O soluție ar fi să il conving să își ia mouse  roz, să îmi placă și mie când l-oi primi de pomană când se strică (se strică, adică insesizabil, din când în când, mouse-ul face singur nu știu ce click care nu e nici dreapta, nici stânga, ceea ce chiar devine o problemă la CS)- răbdare numai să am să văd porcii zburând și să vină mai întâi Paștele Cailor, că se realizează și asta.

Turism cu gremlini

Se dă peisajul de mai jos, unde un ochi de calculator ar putea depista chiar și o gondolă.

La 180 de grade, gremlinii întorși cu spatele la tot tabloul ăsta, curățau pânze de păianjen, ca să poată băga capul printre bârne și studiau capătul canalului, fascinați de un efect de cascadă. Cam astea ar trebui să fie așteptările realiste când duci copiii în locuri turistice, iar orice interes pe care îl manifestă pentru operele de artă să fie tratat cu entuziasmul primului căcuța (să vorbesc și eu elevat ca mămicile celelalte) pe care l-au făcut singuri la oliță. 

Cu gremlinii la magazinul de jucarii

Uneori mă suspectez că îmi lipsește câte o doagă: distracția planificată a după-amiezei de astăzi a fost să duc gremlinii la etajul de jucarii al celui mai mare magazin din oras, eu având în minte obiectivul clar de a nu cumpăra nimic. Lăsând deoparte doagele și plimbatul ursului legat la bot, prin fața borcanului de miere, exercițiul a avut două teme:

  • în condițiile în care pot să vadă o gamă largă de oferte, ce jucării își aleg ei singuri, ce anume îi tentează din fiecare categorie?
  • să aibă un comportament civilizat în fața tentațiilor. (Câtă gargară cu Moș Crăciun am putut să debitez numai gremlinii știu – numai ei, fiindcă eu sincer nu îmi mai amintesc toată povestea cu jucăriile din magazin, făcute de Moș Crăciun pentru alți copii. Sunt multi copii cuminti si Mosu face jucariile pe rând. De aia am venit în magazin, să vedem ce jucării primesc alți copii și, dacă e ceva ce ne place, punem pe lista de dorințe )

Nu m-ar fi dus mintea că gremlinii își pot dori mașini cu Barbie, gen asta sau asta sau asta, deși, urmărindu-le jocul acasă, am observat demult că le place să pună căpcăunii de la Lidl (skeetes aia) pe post de șoferi la mașinutele lor.

”-Alegeți ceva care vă place de aici”, le-am spus în fața raftului cu animale de plastic, dorind să le știu preferința (aveam planificată o vizită la Zoo). Șerpi, șerpi mișcători, asta i-a atras 🙂

So It Begins #1.2

”-Gremlini, în astea trei zile de wk-end este ziua mea!”. Așa mi-am început eu anunțul, cu intenția de a sublinia a mia oară că vreau flori și felicitări, că doar dintr-un top de hârtie s-or găsi două foi pe care să îmi mâzgălească un La mulți ani.

Numai că socoteala din târg a fost cam așa:

-Mami, câți ani faci? – 18 și umpic. – Și nașa câți ani are? -19 și umpic. -Și mâine o să faci 19 cum are nașa acum? – Da. – Și atunci o să conduci și tu mașina?!? Nașa are 19 ani și știe să conducă mașina.

So It Begins #1

Manzel la volanul mașinii, de pe bancheta din spate se aud gremlinii comentând serios și grav, în stilul Cristian Țopescu: ”În mașina din față e un om care e fată și e ca mami, dar omul ăsta mers a școala și a învățat să conducă și de-aia are voie să stea la volan”