Independenta

”-Luca, mai ții minte vremurile de demult?” l-a întrebat recent Mihai pe frate-său de nici 5 ani.

În timpurile alea străvechi, să fi avut gremlinii vreun an, visam cu nostalgie să crească mai repede, să am și eu cu cine mă juca lego și puzzle – așa cum visează mai toți copiii care vor un frățior. Au trecut anii (numai zilele trec foarte greu, anii trec foarte repede) și ieri m-am așezat și eu pe covor, vrând să construiesc lângă fii-miu. Feciorul m-a lăsat să mă așez, a lăsat elefantul să îți găsească o poziție comodă, mi-a timp să mă acomodez și să înțeleg ce a meșterit el singur între timp. ”Acesta este momentul meu de apropiere sufletească, toate materialele în orice fel de media ridică în slăvi timpul petrecut împreună cu copiii, I want to make the most of it”, îmi spuneam eu în gînd, iar pe fundalul scenei din mintea mea se putea chiar auzi muzică de orgă de biserică, de înălțare spirituală. Exact ca în secvențele din Ally McBeal, când un scârțâit de pick-up stricat o trezește din visare, așa îl aud și pe feciorul meu că îmi strigă de undeva din depărtări:

”Mami, eu construiesc frumos, te rog pleacă, nu ma încurca!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *