Pantofii cizmaritei

După ce mi-a rearanjat Manzel calculatorul pe birou (cu artă și răbdare, prins frumos cablurile de zici ca am calculator wireless, bătut obrazul la nevastă că a lipit prelungitorul de raft cu superglue, fără nici un pic de simț estetic – ”Cum, frate, să lași cablul ăsta să atârne prin față, pe tine nu te dor ochii deloc privind așa ceva?!?”), imediat mi-am adus aminte că am mouse-ul stricat. Imediat după, nu înainte de a lega Mazel cu șapte arici multele firele ce duc in fundul PC-ului, nu înainte de a trece prin toate găurile de șarpe legătura asta.

Înțelegător, îmi propune soluția: -Pot să îmi cumpăr eu alt mouse și ți-l dau ție pe al meu?

Când vine vorba de IT, asta e veșnica mea dilemă și povară. Eu nu o să mă îndur vreodată să îmi iau ceva la standardele lui Manzel, fiindcă nu am nevoie, zic că se strică orzul pe gâște. Și trebuie mereu să aleg între ceva nou, al meu, colorat în roz, dar cu performanțe limitate și ceva second hand de la Manzel, cu garanția calității. O soluție ar fi să il conving să își ia mouse  roz, să îmi placă și mie când l-oi primi de pomană când se strică (se strică, adică insesizabil, din când în când, mouse-ul face singur nu știu ce click care nu e nici dreapta, nici stânga, ceea ce chiar devine o problemă la CS)- răbdare numai să am să văd porcii zburând și să vină mai întâi Paștele Cailor, că se realizează și asta.

One thought on “Pantofii cizmaritei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *