Ce mai fac românii la coadă

Suntem la Consulat: aglomerație, nervi, așteptare, coadă. Noi- și ca noi, restul lumii de la coadă- vrem câte ceva, fiecare are nevoie de vreo hârtie. Gremlinilor le-am promis că dacă sunt cuminți, o să stea pe scaun la poză și o să primească o cărticică cu numele si poza lor.

Cumințenia asta e relativă. Atâta vreme cât decibelii produși nu fac concurență unei sirene de ambulanță, atâta vreme cât nu studiază botanica pe absolut fiecare frunză a ficusului din sala de așteptare, atâta vreme cât nu lustruiesc chiar fiecare centimentru pătrat de podea cu hainele, atâta vreme cât nu insistă chiar până în pânzele albe să facă ei ordine (de ce e ușa aia deschisă? trebuie să fie închisă! de ce scaunul e aliniat cu peretele și nu cu fereastra? de ce oamenul are haina pe spătarul scaunului și nu și-o ține în mână?)… situația pare sub control. Totuși data viitoare ar fi bine să nu mai uit să pregătesc și ceva jucării sau măcar niște cutii pliabile, două farfurii de unică folosință, patru paie și un marker.

Acesta fiind cadrul general, îmi vine rândul la ghișeu și trebuie să-i predau lui Manzel ștafeta supravegherii. În nici cinci secunde, ditamai omul serios se învârtea în horă cu gremlinii, cântând cu toții în cor ”Alunelul alunelul hai la joc”. Când îți cere copilul să cânți și să dansezi… este incredibil cât de repede te execuți !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *