Noi mancam supica cu carnita

E ceva ce nu am inteles nici inainte de Gremlini, si nici dupa facerea lor: de unde, cum si de ce se pastreaza moda diminutivelor in limbajul adultilor? Uf, si sa nu uit de forma de plural a verbului conjugat…

Bun, ai un bebe si ii vorbesti cu diminutive. Asta creierul meu poate sa proceseze, desi logica in sine ii scapa. In primul rand mi se pare o prosteala sa te adresezi copilului cu “vrea baietelul o supica cu morcovel?”. Si cand mai aud si  tonul de mamitza a lui Goe/ Bubico, sincer am impresia ca aud un cui scartaind pe un cristal. In doilea rand, copilul ala trebuie sa invete cuvintele asa cum le pronunta un adult in mod normal, nu pocite. In al treilea rand, din start copilul este considerat  a fi prost, din moment ce il iei cu “lugu-lugu, laga-laga”. Dar in fine, iau ca atare, fiecare isi educa copilul cum stie mai bine.

Tot cautand eu una-alta pe forumuri de mamici, mi-am dat seama ca am ajuns sa traduc din “limba de mama” in limba romana la fel cum traduceam intr-o vreme din “limba de adolescent” in limba romana toate “k”-urile, cu tot cu gramatica si prescurtarile corespunzatoare. Problema e ca sunt prea multe mamici, iar eu una singura, de-am ajuns sa ma intreb care o fi cu adevarat beat: eu sau ele?

Daca eu te intreb ce mananca copilul tau la pranz, de ce imi raspunzi cu “noi mancam”? Si mie de ce imi vorbesti cu diminutive, la fel cum presupun ca i te adresezi copilului? oare dau impresia ca am acelasi nivel de inteligenta cu el?

Ah, dar eu ma pling aiurea. Ce plina trebuie sa fie o zi din viata unui pediatru 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *