Comoara mea

Bratislava Hlavna Stanica. Cobor din tren, arunc haiduceste ghiozdanul pe un umar, cu bratul opus trag de geamantanul ce hurducaie din toate incheieturile lui de plastic (calitatea Tesco), si toate astea in timp ce ma caut prin buzunare de maruntis pentru biletele de tramvai.

Cu pumnul plin de monezi, numai fise de 5 si 10 centi sa-mi ajunga fix de 2 bilete a zero euro, bani 70, dau sa ma indrept spre masinariile de tichete. La primul aparat, mi-o ia inainte un pusti sprintar. La al doilea, dau sa ocolesc o ceata de femei care s-o oprit fix in mijlocul drumului, la taifas, nestiind ce trolebuz sa ia. Le bomban si trecand pe langa ele, le fac semn catre panoul cu mersul RATB. Desigur, gloata se desteapta brusc, mutandu-se din mijlocul drumului in fata aparatului de bilete (unde incepe brainstromingul “oare ce fel de belet ne-o fi de trabuinta”).

La urmatorul aparat ma opresc, respir relaxat si deschid pumnul cu fise. Pfuai, ditamai comoara este imediat ochita si numa’ ce ma trezesc cu un pui de om ce prinde a se ruga de mine. Nu cred ca e om care sa nu inteleaga poezia “tanti, imi dai si mie un ban?”, spusa pe acelasi ton neschimbat, indiferent de limba.

“Haide, mai, lasa-ma!” dau eu a ma ratoi cu un glas suparat, direct in limba mea materna. Cu ochi mari, aproape ca de “Puss in boots”, copchila raspunde inapoi un timid “prosim?”. Iar eu, neavand timp si chef de circoteca  “nu am, nu iti dau nimic/ haide, tanti, te rog eu frumos” (caci asta e o circoteca in doi timpi ce se repeta pina cand unul dintre participanti ajunge la disperare), eu ma trezesc spunandu-i “hai, plimba ursul, te rog!”. Si atunci s-o dus mai departe, la altii… Ce-i drept, intre timp terminasem de desertat toate fisele in aparat.

 

One thought on “Comoara mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *