Top jucarii pt gremlini la 4 ani

  • Un bat, o roata, o cutie – variatii, combinatii. O cutie cu un bat poate fi un cal sau o masina de tuns iarba. O cutie cu roti e un tren sau o masina. Un bat simplu e o masina de suflat frunze sau un elicopter. Doua bete deja sunt o vioara.
  • Costume. Cu putina imaginatie, costumele sunt o unealta ideala pentru un parinte (convingi baietii sa poarte sosete roz spunandu-le ca sunt picioare de flamingo, tai cu foarfeca in fata lor reciclezi animalele de plus care aduna praf zacand aiurea prin dulap)

Ma feresc sa le mai iau jucarii pentru acasa- au destule la gradinita si mult mai variate decat ce le-as putea eu oferi.

Cu jucariile la gradinita

De dimineata gremlinii au insistat sa plece la gradinita cu niste arici de lut/ lemn pe care ii cumparasem ieri (si cu care au si dormit in pat)

Dupa pranz, cand m-am dus sa ii iau, aproape ca plingeau amandoi intr-o tanguiala stereo:

-Mami, dar Frau mi-a spus sa imi pun ariciul in ghiozdan si a zis sa nu il las la gradinita! Dar eu vreau sa stea la gradinita, sa se joace cu el toti copiii!

-Mami, dar ceilalti copii nu au vrut sa se joace cu ariciul meu!

Cum se manifesta supararea fata de odrasle

Alta dimineata, alti nervi, alte amenintari puse in practica, nu doar vorbe care sa fie ignorate. Gremlinii astia… pina nu ii scot in pijamale si cu hainele in brate in fata usii, ei nu realizeaza ca eu vorbesc cat se poate de serios cand le spun ca plecam in 5 minute. Moment in care se apuca de zbierat si implora forta divina printre hohote de plins: “Tati, opreste pe mami! Tati, ajuta-ma!!”.

Apoi pe holurile gradinitei, o iau de la capat cu nervii. Au de dat jos un rucsac, o haina si schimbat pantofii…si eu iar trag de ei sa se dezbrace singuri si sa isi aranjeze frumos lucrurile la locul lor (of, cum o fi la iarna….).

Ies pe usa gradinitei la 8:30, in conditiile in care programul lor incepe la 8:00.  Bomban in sinea mea, in timp ce ma indrept spre magazin sa fac cumparaturile zilei: “asa ceva nu se mai poate, dau eu militaria jos din pod, doi iezi bezmetici nu altceva…”

Cinci minute mai tarziu, la Lidl: “Ia uite caprioara asta din traforaj, as putea sa le iau si sa o transform cu ei intr-un  Ponei special. Mda, doi cucuieti si eu tot imi bat mintea ce surprize sa le mai fac. Dar parca pot sa stau suparata la infinit?”

Cam asa se manifesta supararea fata de odrasle: cand sunt cu ei, un ton sever, militaresc. Cum am intors spatele la ei: “Uf, sunt totusi copii… astazi cum oare sa le mai caut in coarne? de la stanga la dreapta sau de la dreapta la stanga?”

Tripletii mei

Acum cateva dimineti l-am trimis pe Manzel la posta, apoi la cumparaturi: “In drumul tau inapoi spre casa te opresti la Lidl si iei ceva de mancare pentru pranz”. Deodata suna telefonul (de data asta il si aud, caci mi-am schimbat telefonul destept cu unul simplu, din popor, mult mai eficace). La celalalt capat, Manzel platea 1 cent pe secunda ca sa purtam urmatorul dialog:

-Alexutza, sunt la Lidl, dar ploua foarte tare afara si am nevoie (of, acest “am nevoie” imprumutat de la copii:)) sa vii sa imi aduci o umbrela.

La alerta unui disconfort, creierul meu a reusit totusi sa vocalizese: Hopa, stai asa, pune pe pauza, ce s-a intamplat?

-Alexutza, sunt la Lidl, ploua torential si nu pot sa intru in magazin ca ma fac fleasca, imi trebuie o umbrela, sa vii sa imi aduci o umbrela.

-Si de ce nu intri pe usa magazinului? Nu se deschid usile de la ploaie?

-Uf, fiindca trebuie sa ies din masina si de la masina pina la intrarea in magazin ma fac fleasca!!!

Am oftat. Era clar: microbul de Bucuresti este neiertator. Fusesem in tara, intrasem si noi in Bucuresti o zi si s-a luat. (Cred ca era in apa de spalat parbrizele de la benzinaria de la Corbii Mari.)

Stiam ca ii pot rade in nas: bre, poti sa vii cu masina in garaj, urci si iti iei umbrela singur. Dar i-am sugerat sa astepte cuminte in masina sa se opreasca ploaia de vara, ca tot atata timp dureaza si pina ii aduc eu umbrela. Desigur, faptul ca Manzel ma crede indestructibila m-a flatat: la fel ca si gremlinii, si el are impresia ca eu pot orice, chiar sa ies in furtuna fara sa ma ude si pe mine.

Mi-am konmarizat stomacul

E la moda in perioada asta Magia Ordinii de Marie Kondo. Din cateva fraze l-am si convins pe Manzel sa-mi cumpere cartea: “- Auzi, draga, vrei sa te scap de toate prostiile pe care le tot strang pe dulap de la nasterea gremlinilor, in speranta ca imi vor folosi candva la niste proiecte dubioase? Vrei sa mai arunc din dulapuri toate lucrurile astea care ne sufoca cu praful pe care il genereaza? Stii, tot ce trebuie sa faci tu este sa imi cumperi o carte scrisa de o japoneza, in care carte scrie exact ce imi soptesti tu ca un leu de fiecare data cand te impiedici de dezordine: AVEM PREA MULTE KKTURI !!! MAI ARUNCA NAIBII DIN ELE!!!”

Clar nu puteam sa ma iau dupa barbat si sa ii ascult cu obedienta sfatul gratuit. Asa sunt femeile: mai bine dau bani unui strain care le zice fix aceleasi lucruri, ca doar ala are patalama si celebritate mondiala si pe ala pot il urmeze orbeste imediat… (nu stiu cum se face ca pe ala de linga noi il contrariem imediat si la orice, iar strainilor in situatii similare le ridicam statui).

“-Tu, dragul meu, esti inginer… tu iti expui o idee intr-o fraza simpla si gata. Pe cand femeilor le trebuie ideea asta rascolita din 7000 de unghiuri, repetata discret mereu sub alta forma… aici e arta care iti lipseste”.

Foarte placuta cartea, pina aproape de sfarsit. Exact ca predicatorii aia religiosi de sunt in stare sa adune dupa ei o turma de fanatici, asa si mi s-a parut si experienta asta. Foarte faine ideile, inaltatoare, dar sfarsitul cartii mi-a lasat un gust amar ca o trezire din idolatrie: Inainte sa ma apuc de ordine, sa ingenunghez in mijlocul casei si sa ma rog spiritului casei sa ma ghideze?!? Sa fac curatenie imbracata in hainele bune, ca sa imi arat respectul pentru spiritul casei? La sfarsitul zilei, cand ma dezbrac, sa ii multumesc fiecarui obiect de imbracaminte (nu zic nu, dar mai intai sa conteze oamenii si apoi lucrurile). Bine, pina la urma chestiile astea le pot pune pe seama unor diferente culturale. Pentru cineva care e pus pe treaba, astea sunt nimicuri care se ignora.

Important cand vrei sa faci ordine, pasul 1 este sa scoti totul afara.

Dupa ce ne-am intors din vacanta obositoare, sambata seara a inceput sa vomite Mihai. A continuat pina duminica seara. Luni dimineata a inceput Manzel cu crampe. Tot luni Luca a vomitat aproape toata ziua, incepand de la gradinita si pina seara. Marti mi-a venit si mie randul. Am avut impresia ca stomacul meu a vrut sa aplice o curatenie metoda KonMari. A trebuit mai intai sa vomit absolut tot- in etape, desigur, pina am simtit efectiv ca nu a mai ramas nimic inauntru. Azi dimineata, dupa doua zile de shut down, i-am dat stomacului meu un strop de cola, ironic: ia ma de aici putin acid sulfuric, vezi daca mai e ceva de curatat!

Zic eu ca urmatorii pasi din konmarizarea asta stomacala or sa includa dietele echilibrate, alimentatia naturista, bio &co. 🙂