Mi-am konmarizat stomacul

E la moda in perioada asta Magia Ordinii de Marie Kondo. Din cateva fraze l-am si convins pe Manzel sa-mi cumpere cartea: “- Auzi, draga, vrei sa te scap de toate prostiile pe care le tot strang pe dulap de la nasterea gremlinilor, in speranta ca imi vor folosi candva la niste proiecte dubioase? Vrei sa mai arunc din dulapuri toate lucrurile astea care ne sufoca cu praful pe care il genereaza? Stii, tot ce trebuie sa faci tu este sa imi cumperi o carte scrisa de o japoneza, in care carte scrie exact ce imi soptesti tu ca un leu de fiecare data cand te impiedici de dezordine: AVEM PREA MULTE KKTURI !!! MAI ARUNCA NAIBII DIN ELE!!!”

Clar nu puteam sa ma iau dupa barbat si sa ii ascult cu obedienta sfatul gratuit. Asa sunt femeile: mai bine dau bani unui strain care le zice fix aceleasi lucruri, ca doar ala are patalama si celebritate mondiala si pe ala pot il urmeze orbeste imediat… (nu stiu cum se face ca pe ala de linga noi il contrariem imediat si la orice, iar strainilor in situatii similare le ridicam statui).

“-Tu, dragul meu, esti inginer… tu iti expui o idee intr-o fraza simpla si gata. Pe cand femeilor le trebuie ideea asta rascolita din 7000 de unghiuri, repetata discret mereu sub alta forma… aici e arta care iti lipseste”.

Foarte placuta cartea, pina aproape de sfarsit. Exact ca predicatorii aia religiosi de sunt in stare sa adune dupa ei o turma de fanatici, asa si mi s-a parut si experienta asta. Foarte faine ideile, inaltatoare, dar sfarsitul cartii mi-a lasat un gust amar ca o trezire din idolatrie: Inainte sa ma apuc de ordine, sa ingenunghez in mijlocul casei si sa ma rog spiritului casei sa ma ghideze?!? Sa fac curatenie imbracata in hainele bune, ca sa imi arat respectul pentru spiritul casei? La sfarsitul zilei, cand ma dezbrac, sa ii multumesc fiecarui obiect de imbracaminte (nu zic nu, dar mai intai sa conteze oamenii si apoi lucrurile). Bine, pina la urma chestiile astea le pot pune pe seama unor diferente culturale. Pentru cineva care e pus pe treaba, astea sunt nimicuri care se ignora.

Important cand vrei sa faci ordine, pasul 1 este sa scoti totul afara.

Dupa ce ne-am intors din vacanta obositoare, sambata seara a inceput sa vomite Mihai. A continuat pina duminica seara. Luni dimineata a inceput Manzel cu crampe. Tot luni Luca a vomitat aproape toata ziua, incepand de la gradinita si pina seara. Marti mi-a venit si mie randul. Am avut impresia ca stomacul meu a vrut sa aplice o curatenie metoda KonMari. A trebuit mai intai sa vomit absolut tot- in etape, desigur, pina am simtit efectiv ca nu a mai ramas nimic inauntru. Azi dimineata, dupa doua zile de shut down, i-am dat stomacului meu un strop de cola, ironic: ia ma de aici putin acid sulfuric, vezi daca mai e ceva de curatat!

Zic eu ca urmatorii pasi din konmarizarea asta stomacala or sa includa dietele echilibrate, alimentatia naturista, bio &co. 🙂

Hiturile vacantei 2016

In cele  vreo 100 de ore de condus in 10 zile, pe drumuri fiind cu copiii, cel putin jumatate din timp am ascultat :

Sa vedem cum evolueaza preferintele muzicale la gremlini.

Zilele trecute Mihai prinsese la radio-ul lui un post cu muzica clasica si mi-a adus repede radio-ul: – Uite, mami, ia-l repede, e pentru tine, imi spuse el de parca avea in mana un ou fierbinte. L-am intrebat ce e graba asta, mi-a raspuns ca lui nu ii place si a repetat: ”Muzica asta e pentru tine, mami, ia-o”. Inca nedumerita, am mai vrut sa aflu de ce crede el ca muzica asta e numai pentru mine si nu pentru toata lumea. ”- E pentru fetite !!”, imi zbiera el. (Acum muuuult timp, cam pe la Craciun, vazusem si eu la televizor Lacul Lebedelor….)

Rutina serii la gremlini

  • In casa noastra, inainte de culcare copiii sunt cei care citesc carti parintilor. 🙂
  • Ma indoiesc ca mai exista parinti care, dupa ce sting seara lumina in camera copiilor si ies, striga din hol sa fie auziti de picime: “Pleaca de aici, Mos Craciun, copiii mei sunt cuminti!”.

File de jurnal. Prima excursie cu gradinita

La o zi dupa excursie: Astept sa treaca vacanta, sa inceapa urmatorul an, astept ca timpul sa mai stearga gustul amar. E gustul amar al primelor cazaturi de bicicleta, cand simti ca esti ultimul idiot care nu e in stare sa invete odata sa-si tina echilibrul, mai ales ca ti se mai si pare ca absolut toti ceilalti din jur sunt gata de inscriere la curse de ciclism.

La o luna dupa excursie: Am nevoie de timp liber pentru mine, sa fiu naibii mai relaxata.

Comentariile literare in viata de zi cu zi, dupa bac

Am ajuns cu gremlinii la un nivel nou, merg cu ei la magazin sa isi aleaga singuri haine si sa le probeze acolo. Sunt darnica, le arat un intreg raft si le spun ca pot sa isi aleaga ce vor ei din raftul respectiv, atata timp cat pe eticheta scrie masura lor. Orice, dar le atrag atentia ca hainele speciale au eticheta cu scris rosu. Apoi, in functie de reactiile si intrebarile lor, in functie de imprimeul/modelul/culoarea hainelor cu reducere de pret, dezvolt la liber ce inseamna special.

Nu as fi crezut vreodata ca ajung sa apreciez comentariile literare din liceu si mai ales nu as fi crezut cat de utile se pot dovedi la 20 de ani dupa bac.

Injuraturile si copiii

Eu si Manzel urmarim de jumatate de ora un stand-up comedy. Copiii sunt pe undeva prin camera, nu ne dau atentie – nici noua, nici televizorului. Pina cand, dupa jumatate de ora nenea comediantul zice o replica ce se termina cu “shut de fuck up”. De atunci, ca un ecou, asta e tot ce repeta gremlinii in engleza lor pocita.

Poti sa juri ca astia micii (copiii in general) au o linie de cod in ADN si depisteaza injuraturile la fel cum simte zmeul mirosul de om.

Inginerul si Managerul

Cerinta a fost asa: “In stanga te desenezi pe tine, in dreapta desenezi ce vrei tu”

Primul mi-a explicat pas cu pas fiecare linie- nu avea nici o coerenta pentru mine, asa ca la sfarsit l-am intrebat ce a desenat. Un turn special pentru vapoare, mi-a explicat el inca o data, cu calm… ingineresc. Cum aveam niste abtibilde tematice, i-am dat sa isi aleaga ce vrea el si a ales un colac de salvamar.

Celalat, care pina atunci s-a jucat cu TPT ignorandu-ne complet, a vrut si el abtibild. Cand l-am pus la treaba, mi-a desenat un cerc si a zis “gata, e colac de salvare, da-mi abtibild”. L-am rugat sa isi dea silinta ceva mai mult, asa ca in 3 secunde a desenat nu unul, ci doua faruri :)) Cred ca asta iese team leader, nu se incurca cu detalii, este clar orientat catre rezultate.

20160721_20354620160721_204352