Joace

Țineam în mână ceva omuleți lego și mă gândeam la diverse – dintr-una într-alta, pornind de la amintirea că mama avea un breloc de chei cu un omuleț lego, ajunsesem tare departe cu gândurile. Pe când depănam așa melancolic eu decenii trecute, intră gremlinezul în cameră și cum depistează că mă joc, imediat se transformă într-un uragan care îmi zmucește efectiv Lego-urile din mână.

-Așa ai învățat de la mine, să tragi jucăriile din mâna altora ?

-Nu, dar tu nu ai voie să te joci!

– De ce?

-Oamenii nu trebuie să se joace cu jucării!

-De ce?

-Fiindcă jucăriile sunt pentru copii!

-Și ce se întâmplă dacă oamenii mari se joacă cu jucării?

-Se fac (se transformă/ devin) copii!

-Și nu e bine?

-Nu!

-De ce?

-Fiindcă trebuie să aibă grijă de copii și să fie responsabili!

Pam-pam, șah.

U9 – Luca

05- 08 dec 2017

  • persoană sociabilă, are momente când spune Hallo și Bună ziua tuturor celor pe care-i întâlnește pe stradă (trebuie numai să nu fie ocupat cu altceva)
  • paiele. Oh, Doamne, paiele! – de preferință marca Ikea, culoare roz, câte unul în fiecare mână. Wolverine are gheare retractabile, Luca are paie… Serios, copilul meu se transformă când începe să dirijeze prin aer cu bețele alea.
  • goal oriented. Dacă trebuie să îndeplinească vreo sarcină trasată atunci când are el singur alte priorități, atunci se concentrează din răsputeri să facă lucrul cerut, ca să scape mai repede de corvoadă.
  • îi place să ajute la bucătărie (iar când e vorba de mâncat, mănâncă atît de lent încât i-a amintit lui Mazel de nu știu ce unchi care avea ulcer și trebuia să mestece fiecare dumincat timp de 5 minute pe puțin)
  • pâinea cu unt și miere se mănâncă așa: mai intâi se linge tot untul de pe pâine, apoi se pune o cantitate enoooormă de miere, care se mănâncă de pe pâine și din farfurie cu degetele.

 

Recorduri Miluca

T0: – Gremline, du-te și îmbracă-te!

T0+ 5 minute: Gremlinul stă lungit pe pat, în chiloți și cu pantalonii în vine, analizează fascinat tavanul.

Insert loop: For n= ?, T0+n = T0+5.

Cea mai mare valoare a lui n găsită de mine până acum a fost 53 – și asta fiindcă mi-am pierdut răbdarea așteptând.

 

Șoc! Nu o să îți vină să crezi ce vor gremlinii de Crăciun!

Am oftat, am respirat adânc și m-am gândit la Principele lui Machiavelli: degeaba ocolești războaiele, de obicei amânarea lor tot ție îți este potrivnică. Așa că am intrat cu gremlinii în magazinul cu jucării, să își găsească inspirație pentru lista de doleanțe numită ”scrisoare către Moș Crăciun”.

S-au repezit instant la prima mașină gen McQueen ce depășea bugetul amândurora la un loc – perfect uman, de așteptat. Apoi la o mașină de pompieri care cred că se vindea la pachet cu ceva stingător auto, altfel nu îmi explic prețul de pe cutie… În fine, i-am fentat și am ajuns la jucăriile pe care le aveam eu în minte și nu știam pe care dintre ele să le aleg: ceva camion în care se pun mașinuțe sau o dubă de poliție cu uși rabatabile sau un autobuz cu etaj. Și dialogul de la fața locului a fost așa:

-Ce îți place mai mult, camionul cu mașinuțe  sau duba de poliție?

-Amândouă!

-Copchile, o singură jucărie, care dintre ele?

-Camionul și mașina de poliție! Aa, uite, o mașină verde, și pe asta o vreau!

Și tot ducându-se pe urma mașinuțelor, în curînd era cam la un kilometru distanță de mine, urlând din ce în ce mai tare: ”asta o vreau, asta o vreau, asta o vreau”. Și vocea mea interioară îmi soptea: ”Nu, nu e un ecou, de fiecare dată când deschide gura vrea încă o jucărie, o altă jucărie… nu e deloc o repetiție, este enumerare!”.

La un moment dat, așteptând eu cu răbdare și mult calm să văd cam cât o dura reprezentația de circ , aud placa schimbată: ”Aaaa! icorn, icorn, icorn, icorn, icorn, icornul meu drag…”(n.t. – auzind ei unicorn, or fi înțeles că animalul este un icorn, deci se numește icorn). Au luat câte un pluș, s-au îmbrățișat (fiecare cu jucăria lui, fiecare cu jucăria celuilalt, între ei, toate combinațiile posibile luate n câte z), au declarat cu voce sugrumată de emoție ”noii noștri frățiori, vă iubim”….Ziceai că și-au descoperit ceva jumătăți de suflet dintr-o viață anterioară, erau atât de spontani și naivi în manifestarea emoției (niciodată nu au mai reacționat așa) încât, dacă ar fi fost ceva emisiune Suprize-surprize, ar fi spart toate ratingurile. Eu, desigur, contabil de meserie, calculam așa:

  • care este probabilitatea ca unicornul ăsta să fie, la urma urmei, un moft de moment ce se uită imediat ce ieșim din magazin?
  • sunt dispuși să renunțe la mașinile mari pentru niște plușuri?
  • emoție-emoție, bonding între frați, corason, dar totuși merită oare să dau  banii pe chestii care nu au roți, nu sunt bețe și nu ajută la construit?
  • plușurile astea sunt fix ultimii doi unicorni și mai sunt și la ceva reducere; în cazul în care  ies acum cu mâna goală din magazin și acasă constat că trebuie să îi cumpăr, dar între timp unul s-a vândut, ce fac atunci?

În nici un caz nu mi-am imaginat că pe lista lui Moș Crăciun vor ajunge unicorni. Bine, doar un unicorn, fiindcă cu Luca am negociat ponei:

-Luca, ce îi scrii lui Moș Crăciun că vrei să-ți aducă? – Unicorn și ponei! – O singură jucărie, alege! – Unicorn ȘI ponei! -Bine, dacă nu poți să alegi, atunci nu îți aduce nimic – Ăăăă, atunci ponei, fiindcă Mihai a cerut unicorn, și unicornul e băiat, iar eu vreau fată și fata e ponei – Aha, și de ce unicornul e băiat și nu e fată? -Fiindcă are așa ca un băț în frunte, iar fata nu are nimic…

Spiridusul numit Mami

Din seria #făcutdemama, un crocodil custom-made pentru gremlinul Luca, după dorințele și indicațiile lui.

Și cum în seara asta le-am spus povestea lui Pheidippides, mâine le sugerez să înscrie crocodilul la maraton, că doar nu are degeaba număr pe spate (dintr-un 6/9 și un 7, Luca a vrut să scriem 97 ”fiindcă e cel mai aproape de 100”).

Habar n-aveam ce talente ascunse zac în mine 🙂

Parenting test

În dimineața asta am purtat cu Manzel o conversație bazată exclusiv pe tipicurile gremlinilor. Tot ce am avut de discutat, am discutat imitându-i pe gremlini la tonalitate, replici standard, mimică.

Așa ne distrăm noi, e un umor cu circuit închis, pe care nu îl înțelegem decât eu și Manzel.

Pretentii de gremlin rasfatat

Când se joacă gremlinii împreună, inevitabil se ajunge la partea cu niscaiva ceartă. De obicei, dacă intervin, o fac sub formă de regizor (acum tu îi spui asta, acum tu celălalt răspunzi așa- măcar să îi învăț să se certe civilizat) sau sub formă de jandarm, pentru înlăturarea violențelor.

Ieri însă am trasat și o sancțiune, respectiv time-out. Când mi-am invitat gremlinul să se ducă singur la colț, numai ce aud un strigăt imperativ: – Hei!!!! Nu mă de-ran-ja! Nu mă deranja, eu am o joacă!

Observator fin

Odată cu înaintarea în vârstă, crește mândria gremlinilor de a fi considerați copii mari, dar cresc și pretențiile pe care oamenii mari le au de la ei. De la o vreme am început să le introduc reguli de stat la masă, dar într-un stil mai relaxat, fiindcă urechile lor sunt încă sensibile și trebuie să prind exact momentul ală unic de 30 de secunde/zi  în care timpanul lor se deschide și informațiile captate din exterior ajung și la creier. (În restul zilei urechile lor fie au rol decorativ, fie îi ajută la menținerea echilibrului).

Cum stăteam ieri pe canapea și ne uitam la dalmațieni, mie mi se face foame și încep să ronțăi niște prune. Așa că încep să împart și gremlinilor, doar nu pot să mănânc singură. Dar gremlinul M, un mic încăpățânat care stăpânește arta observării micilor detalii, mi-o trântește fin: ”eu mănânc numai la masă!”. N-ar fi zis în ruptul capului că nu vrea/ nu are chef, dacă e loc de taxare 🙂